Programul educativ „Școli-ambasador ale Parlamentului European”


- inapoi

Promovarea și conservarea patrimoniului cultural național în contextul european

Având în vedere faptul că pe 15 februarie 2018 a fost lansat oficial în România Anul European al Patrimoniului Cultural, importanța abordării Anului European al Patrimoniului Cultural se face dintr-o dublă perspectivă: una care ține de mesaj iar cealaltă de context.

Din perspectiva mesajului de transmis, patrimoniul cultural este locul unde trecutul întâlnește viitorul: fiecare dintre noi se poate implica pentru mai buna conștientizare, promovare și conservare a patrimoniului cultural național în contextul european, ca mărturie a moștenirii pe care o vom lăsa generațiilor ce vor veni.

Din perspectivă contextuală, trebuie să avem în vedere importanța acestui an european al patrimoniului cultural în contextul în care, la nivel european, România are șansa de a-și etala valorile culturale în următorii 5 ani prin mai multe inițiative asumate de către Guvernul României, respectiv Anul Centenarului Marii Uniri, Festivalul Internațional de Artă Europalia, Sezonul România-Franța, Președinția Consiliului UE în 2019 și programul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii 2021.

Scopul Anului European al Patrimoniului Cultural este încurajarea societăţii de a descoperi şi explora patrimoniul european, de a creşte conştientizarea pentru istoria şi valorile comune şi de a consolida apartenenţa la diversitatea culturală din spaţiul european.

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)‟ – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Elevi ai Liceului Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” – Școală-ambasador a Parlamentului European - și-au promovat produsele realizate (mărțișoare, felicitări) în rândul elevilor din învățământul special și de masă, participanți la expoziția–concurs ”Mărțișor–fantezie și culoare”, organizată de Liceul tehnologic special nr. 3, în calitate de ambasadori juniori. Astfel, ei au avut ocazia de a prezenta proiectul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European” elevilor și cadrelor didactice, promovarea valorilor românești în context european.

Elevii au fost coordonați de ambasadorii seniori – prof. Crina Bogdan, prof. Elena Diplașu, prof. Olguța Spornic - consilier educativ și Emilia Petrăreanu - laborant. La această activitate au fost prezenți dl director Claudiu-Cosmin Costache, dnele prof. Ana Staicu, prof. Irina Imbir – gazdele evenimentului.”




- inapoi